Burcin insurance

Te ajutam cu orice tip de asigurare!

Informatii Euroins

Draga Client,
Dupa cum probabil stii, in data de 9 iunie 2023, Tribunalul Bucuresti a pronuntat deschiderea procedurii de faliment pentru Societatea de Asigurare-Reasigurare Euroins.
Ca atare, pe data de 8 septembrie 2023, polita ta de asigurare incheiata la Euroins inceteaza de drept, conform prevederilor legale in vigoare Cu siguranta ai multe intrebari, noi vrem sa iti raspundem la ele si sa iti oferim suportul necesar.

Mai jos, iti raspundem la cele mai frecvente intrebari pe care le-am primit:

1. Mai este valabila polita mea RCA Euroins? Dar politele facultative?
Toate politele de asigurare raman valabile pana la data de 8 septembrie 2023 (inclusiv).
ATENTIE: dupa aceasta data, pentru a continua sa fi acoperit, va trebui sa inchei o noua polita, la un alt asigurator.
2. Se schimba ceva in polita mea RCA sau in alte polite pe care le am la Euroins?
Singurul lucru care se schimba in acest moment este suma asigurata sau limita de raspundere. Iar acest lucru este esential si e bine sa il analizezi cu atentie.
Toate politele emise de catre Scocietatea de Asigurare Euroins sunt preluate de catre FGA (FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURATILOR) in limita a 500.000 RON (acest plafon este valabil pentru orice polita de asigurare, inclusiv polita RCA);
Te rugam sa vezi mai jos doua exemple concrete:

Exemplul 1 - limita de raspundere pe o polita RCA
Polita RCA emisa la un asigurator care are autorizatie are, conform legii, limite de raspundere de:
• limita de despagubire pentru vatamari corporale si deces - 6.070.000 EUR
• limita de despagubire pentru daune materiale - 1.220.000 EUR
In acest moment, polita ta RCA de la Euroins are o limita de 500.000 RON. Pentru un accident in care produci daune unor masini scumpe sau in care sunt victime, aceasta limita poate sa nu fie suficienta si este posibil sa trebuiasca sa platesti din buzunarul propriu.

Exemplul 2 – suma asigurata pe o polita de locuinta
Daca acum ai apartamentul asigurat la 60.000 EURO pe polita Euroins, polita ramane valabila cum am aratat mai sus, iar tu esti protejat in limita a 500.000 RON. In acest caz, beneficiezi de intreaga protectie pe care o aveai pe polita ta, pentru ca cei 60.000 de EURO inseamna mai putin decat limita maxima garantata de FGA.

3. Ce variante am in acest moment?
Varianta 1: sa pastrezi polita actuala pana la momentul la care inceteaza de drept, tinand cont ca din 09 Septembrie 2023 polita NU mai este valabila si intelegand ca suma maxima despagubita de Fondul de Garantare va fi de 500.000 RON.
Varianta 2: sa denunt (reziliez) polita, primesc banii inapoi pe perioada ramasa neasigurata daca nu au fost inregistrate daune si imi emit polita RCA/facultativa la un alt asigurator.

4. Denuntarea politei
  • Trimiti solicitare de denuntare la Societatea Euroins Romania Asigurare Reasigurare S.A. pe adresa de e-mail reziliere@euroins.ro cu Cererea de denuntare completata [descarca cererea] si copie CI proprietar (In cazul in care asiguratul este PJ se ataseaza si imputernicirea)
  • Trimitere Cerere de Restituire catre FGA In momentul primirii raspunsului de la Euroins intri pe site-ul FGA https://www.fgaromania.ro/cerere-de-plata-privind-acordarea-restituirii-de-prima-anexa-9/ si completezi cererea de restituire catre FGA la care atasezi documentele de mai jos.
  • • Imputernicire/Procura daca este cazul;
    • Copie Act de Identitate;
    • Copie Polita de Asigurare;
    • Copie dovada platii primelor de asigurare, in cazul platii primelor in rate;
    • Dovada denuntarii contractului de asigurare inregistrata/transmisa la asigurator - emailul de confirmare trimis la Euroins/sau confirmarea primirii de catre ei a solicitarii.

    5. Am polita la Euroins si am lovit din vina mea alt participant la trafic.
    • Mai este buna polita mea?
    • Ce se intampla daca pagubitul nu primeste banii la timp?
    In cazul in care sunteti vinovat de producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale si/sau vatamari corporale, tertul pagubit va fi despagubit in baza acestei polite in limitele stabilite de Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguratilor, respectiv 500.000 lei, deci DA, polita de asigurare este valabila, luand in calcul si toate cele mentionate mai sus.

    6. Pot sa am doua polite RCA valabile in acelasi timp?
    DA, legislatia in Romania permite RCA dublu sau multiplu.
    ATENTIE: dosarul de dauna va fi instrumentat si platit de catre societatea de asigurari la care s-a adresat pagubitul, ulterior acesta urmand sa recupereze o parte din dauna, proportional, de la celalalt asigurator (procedura se va desfasura intre asiguratori, fara implicarea pagubitului sau a vinovatului).

    7. Ce se Intampla in situatia unui accident cu victime, este aceeasi procedura de instrumentare a dosarului, acelasi plafon maxim?
    DA. Este aceeasi procedura de instrumentare a dosarului, acelasi plafon maxim:
    • desi sunt situatii rare, exista posibilitatea producerii unei daune mult mai mari in cazul in care accidentul se soldeaza cu victime; daune mai mari decat plafonul garantat;
    • in cazul in care dauna depaseste plafonul, tertii se pot intoarce catre vinovat.

    8. Au fost comunicate din partea FGA proceduri de decontare/ plata catre service-urile auto care repara masinile avariate pe RCA de la Euroins?
    • In acest moment difera de la service la service acceptarea platii pentru reparatiile de dauna la Euroins;
    • Exista si varianta reparatiei in regim propriu, urmand ca pagubitul sa se adreseze ulterior FGA pentru despagubire.